Cei șapte ani de acasă… asta este vorba românească, perfect valabilă însă în orice cultură, căci educația timpurie își pune amprenta asupra dezvolătrii copiilor indiferent de continentul pe care trăiesc. Doar că fiecare popor păstrează anumite modele transmise din generație în generație. Cum arată acestea în cazul părinților evrei? Cei de la Bright Side au întocmit o listă cu reguli de educaţie folosite în familiile evreieşti pentru a creşte copii inteligenţi:
Independenți de la vârste fragede
În localurile israeliene este un lucru banal să vezi un copil de un an care mănâncă singur. Cum așa? Părinţii îi încurajează pe cei mici să facă totul fără ajutor de îndată ce sunt capabili din punct de vedere fizic. Pentru ei, este foarte important ca cei mici să creadă în forţele proprii şi să fie întotdeauna convinşi că pot obţine absolut tot ce-şi propun pe cont propriu.
„Toate începuturile sunt dificile“
În familiile evreiești, eforturile copiilor trebuie să fie recunoscute şi apreciate. Și astfel este încurajată independența. Dacă un copil îşi arată interesul pentru o activitate, indiferent de vârstă, părinţii îl încurajează şi îl susţin. Iar când ceva nu funcţionează, părinţii rostesc următoarea replică: „Kol haschalot kashot“, ceea ce s-ar traduce prin „Toate începuturile sunt dificile“.
► Citește și De ce mamele din India nu-și pedepsesc copiii
Cea mai mare recompensă: încrederea
“Dacă înveți bine îți cumpăr bicicletă”… În cazul familiilor evreieşti, recompensele nu constau în bunuri materiale. Răsplata unei reuşite este încrederea. Tocmai de aceea, părinţii consideră că dacă le dau copiilor o sarcină mai dificilă le transmit acestora că au încredere în ei şi că sunt capabili să facă o treabă bună.
Aparențele nu contează
Părinții evrei nu pun mare preț pe aspectul exterior al copiilor, nu-i îmbracă cu haine de firme și nici nu țin morțiș ca cei mici să arate ca scoși din cutie. Evreii cred că este inutil pentru dezvoltarea personală ca un copil să arate mereu perfect, mai ales că micuţilor nu le pasă deloc cum arată, ci sunt preocupaţi de alte lucruri, cum ar fi joaca. Și cum prin joacă cei mici învață foarte multe lucruri.
Liber la dezordine!
În timp ce noi ne agităm să-I determinăm pe copii să păstreze curățenia în camerele lor, să-și aranjeze jucăriile și hainele, în familiile evreiești dezordinea este ceva firesc. Astfel, copilul are libertatea de a avea un mediu în care se simte confortabil.
Toată energia are o limită
„Calmează-te!“, „Stai cuminte!“, „Nu atinge aia!“, „Nu te urca acolo!“… Sună cunoscut, nu?! Pentru că juniorii sunt foarte energici. Însă evreii nu stau toată ziua cu gura pe micuţi, pentru că ei consideră că este important ca micuţii să-şi consume toată energia, fiind convinşi că acest lucru îi va ajuta în viaţa de adult să fie mai încrezători şi mai persistenţi în toate eforturile lor.
Libertate cu măsură
În general, copiilor din familiile evreieşti le sunt permise multe lucruri. Chiar și să deseneze pe pereți. Însă libertatea acordată are limite, iar cea mai importantă este nerespectarea familiei. Dacă vopsesc pisica, probabil că familia se va amuza copios pe seama acestui lucru, însă dacă jignesc un părinte sau o rudă, mustrarea va fi aspră.
Egalitate în familie
Respectul faţă de părinţi este prima regulă în creșterea copiilor. Fiecare copil ştie că părinţii sunt liderii lor, dar în acelaşi timp este conştient că trebuie să muncească pentru a obţine ceva pentru sine şi nu să se bazeze întotdeauna pe părinţi.
► Citește și 7 jucării care pot pune în pericol viața copiilor
Fără pedepse
În familiile evreieşti, un copil nu este pedepsit prin privarea de un anumit lucru. Dar, există câteva reguli stricte şi se mizează pe un anumit beneficiu pentru o acţiune corectă. De exemplu, nu din teama de a fi pedepsit un copil nu-i varsă parfumul mamei, ci pentru că ştie că în loc să dea bani pentru a-şi cumpăra un nou parfum, mama poate folosi suma respectivă pentru a-i lua o jucărie sau dulciuri.
Apreciere necondiționată
Părinţii evrei sunt convinşi că orice mică realizare trebuie răsplătită. Chiar dacă un copil îi arată mamei un desen stângaci, o mâzgălitură, aceasta va găsi o formă în care să prezinte desenul întregii familii ca pe ceva foarte interesant, încurajându-l astfel pe copil.