Ghid practic de distracție pentru copii și părinți în București

Roșu, galben și albastru. Povestea tricolorului românesc

1
Roșu, galben și albastru. Povestea tricolorului românesc
100 de ani de la Marea Unire, un secol de când Țara Românească, Transilvania și Moldova sunt unite într-un singur stat, România, și sub un singur drapel. Dincolo de “Trei culori cunosc pe lume”, vechiul imn, există şi o poveste veche de sute de ani, pe care nu toți românii o cunosc. Iar dacă o știi, acum este cel mai bun moment să i-o împărtășești și tu copilului tău.

Chiar dacă se anunță o vreme mohorâtă, sigur vei dori să sărbătorești 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Poate vei merge cu cei mici la paradă militară. Și sigur vei avea şi un steag în mână, dar ştii povestea lui? Sau ordinea culorilor de pe drapel?

Potrivit Constituției României, “drapelul naţional al României este un tricolor cu benzi verticale. Culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu. Legea nr. 75/1994 precizează că fâşiile drapelului naţional au culorile albastru cobalt, galben crom şi roşu vermion”.

Prin urmare, ordinea corectă, începând d ela suport, este albastru, galben și roșu. Însă mulți români cred în varianta inversă, influențați fiind, probabil, și de versurile vechiului imn al țării noastre, “Trei culori cunosc pe lume”. 

În ce moment al istoriei noastre aceste culori au fost asociate cu steagul național? Deşi culorile se regăsesc pe diplomele emise de Mihai Viteazul, pe scuturi şi pe steme,tricolorul a fost prima dată adoptat în Tara Românească în 1834 ca drapel de luptă, când domnitorul reformator Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelul drapelelor şi pavilioanelor navale de luptă. Acel model era un „steag cu faţa roşie, albastră şi galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc”. Curând, ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru.

Când Tudor Vladimirescu, marele nostru revoluţionar de la 1821, a ridicat Țara, chemând-o la luptă împotriva exploatării boiereşti dinăuntru şi a vrăjmaşilor din afară, dintr-unul din satele olteneşti de la munte a pornit, pentru a se înrola în oastea pandurilor şi un gospodar cu numele Dragomir, tata a trei fetiţe, una mai isteaţă ca alta, scrie site-ul legendeleromanilor.ro.

Înainte ca Dragomir să plece la luptă, cele trei fiice i-au dăruit omului câte o batistă lucrată chiar de ele ca să-i poarte noroc.  Fata cea mare i-a cusut una albastră, la fel ca ochii ei. Cea mijlocie – una galbenă, că pletele sale, iar mezină, Ileana, i-a dăruit o batistă albă, căci nu a mai avut timp să o vopsească, precum surorile sale.

Dragomir a pus cele două batiste colorate în câte un buzunar al mantalei, iar pe cea albă, curată ca sufletul Ilenuţei, a ascuns-o în buzunarul de la piept al vestonului.

Plecat la oaste, bărbatul s-a luptat ca un leu, însă un glonţ i-a străpuns inima şi a căzut secerat. Înainte de a-l îngropa după datină, camarazii săi de luptă i-au cercetat buzunarele, şi au descoperit că nu avea nimic altceva decât cele două băsmăluţe date de fetele mai mari, iar în cel de la piept ortacii au dat peste batistuţa Ilenei. Aceasta nu mai era albă ca la început, ci roşie ca focul, pătrunsă de sângele tatălui ei.

Soldații au luat cele trei bucăţi colorate, care acum erau una roşie, una galbenă şi a treia albastră, le-au legat între ele şi le-au prins în vârful unei ramuri rupte dintr-un stejar. Cu acest simbol în frunte, au luptat mai departe.

Iar de-atunci, steagul armatei romane cuprinde aceste trei culori laolaltă. Sub faldurile for s-au făcut şi războiul Independenţei şi Marea Unire de la 1 decembrie 1918.


Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Inapoi sus